Casa Gheorghe Tătărescu din București: între memoria politicii interbelice și renașterea ca EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic, pe o stradă ce păstrează ecouri ale unor vremuri în care puterea se împletea cu rafinamentul cultural, se află o casă care depășește condiția simplului habitat. Această vilă, martoră tăcută a unor decenii zbuciumate, reflectă nu doar gusturile și valorile unei elite politice, ci și tensiunile, compromisul și responsabilitatea care au modelat destinul României secolului XX. Casa lui Gheorghe Tătărescu, cunoscută astăzi sub numele de EkoGroup Vila, este mai mult decât o construcție: este un depozit al memoriei, un spațiu în care trecutul se intersectează cu prezentul, iar arhitectura devine limbaj al puterii discret și al echilibrului, cultivat în epoca interbelică.

Casa Gheorghe Tătărescu: de la domiciliu al prim-ministrului la EkoGroup Vila, în drum spre o identitate culturală responsabilă

Gheorghe Tătărescu – o figură cu multiple fațete ale scenei politice românești interbelice, a cărei viață s-a scris pe fundalul unor transformări profunde – și-a găsit în această vilă din Strada Polonă un spațiu de retragere și reprezentare discretă. Casa, proiectată cu finețe de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu contribuții artistice notabile ale sculptoriței Milița Pătrașcu, reflectă o viziune a puterii ce evită opulența, dar afirmă valoarea proporției și a sobrietății. Azi, sub numele de EkoGroup Vila, această reședință istorică se reintegrează în circuitul cultural contemporan, purtând cu sine povestea unei epoci și amprenta unui destin politic complex.

Gheorghe Tătărescu: omul, politicianul și timpul său

Figura lui Gheorghe Tătărescu (1886–1957) iese din tipare prin ambiguitățile și nuanțele epocii pe care a traversat-o. Absolvent al dreptului la Paris, cu o teză axată pe criticile serioase ale „minciunii electorale”, el a fost adeptul unei democratizări reale, deși politic a navigat prin crize și compromisuri. De două ori prim-ministru al României în anii 1930 și chiar la pragul celui de-al Doilea Război Mondial, Tătărescu a oscilat între susținerea eficienței guvernamentale și implementarea unor măsuri ce au slăbit arcul democratic – prelungiri ale stării de asediu, cenzură și interdicții.

Alături de un partid în schimbare și în conflict intern, alături și în opoziție față de regele Carol al II-lea, Tătărescu a fost un om politic care, după 1944, a încercat o adaptare la noile realități, acceptând alianța cu Uniunea Sovietică. Rolul său în guvernul Petru Groza, semnarea Tratatului de Pace și încercările de a menține o parcurs social-democratic îl situează pe un teren al compromisului politic, fapt ce va aduce și căderea sa în marginalitate și încarcerarea în timpul regimului comunist.

Casa ca extensie a puterii publice și a reținerii particulare

Casa în care a trăit Gheorghe Tătărescu nu este o excepție izbitoare prin dimensiuni sau fast – dimpotrivă, ea reflectă o alegere atentă care vorbește despre o cultură a puterii moderate. Amplasată pe Strada Polonă, nr. 19, vila emană sobrietate, echilibru și respect pentru proporție – semne distincte ale unui discurs politic care preferă reținerea la demonstrația ostentativă. Un detaliu revelator îl reprezintă biroul premierului, situat la entre-sol, cu acces discret lateral, o încăpere surprinzător de mică și funcțională, care marchează o relativă demistificare a funcției și o subordonare a spațiului privat față de cel public.

În ciuda faptului că aici au pășit personalități marcante ale vremii – Nicolae Titulescu, Martha Bibescu sau chiar Carol al II-lea –, vila nu a fost o scenă a opulenței, ci a convenției și culturii elitelor interbelice, unde fiecare gest, fiecare spațiu comunică un cod al puterii temperate.

Arhitectura Casei Tătărescu: mediteranean și neoromânesc într-un echilibru rar

Proiectul vilei este semnificativ pentru Bucureștiul acelor ani, reunind sub același acoperiș influențe mediteraneene filtrate printr-un spirit neoromânesc rafinat. La bază se află conceptul inițial al arhitectului Alexandru Zaharia, dezvoltat și perfectat între 1934 și 1937 de asociatul său Ioan Giurgea. Dacă fațada surprinde prin porțile tratate în manieră moldovenească și coloanele subțiri, diferite, dar în armonie, interiorul păstrează un echilibru atent conceput, lumină naturală din abundență și o calitate a detaliului ce nu lasă loc de exces.

Central în încăpere este șemineul realizat de sculptorița Milița Pătrașcu, eleva lui Constantin Brâncuși, care a imprimat aici o notă modernistă temperată prin forme neoromânești. Această absidă a șemineului a devenit un element preluat ulterior și de alte clădiri, cum este Vila lui Nae Ionescu, ilustrând rolul casei în generarea unui limbaj arhitectural semnificativ.

În interior, feroneria din alamă patinată, parchetul atent lucrat din stejar masiv, ușile sculptate sumar compun un ambient în care esența meșteșugului și estetica discretă reflectă valorile epocii – sobrietate și atenție la simboluri. Bucătăria, plasată la entre-sol și accesibilă printr-o scară secundară, confirmă codurile sociale ale aristocrației: niciun parfum al preparatelor nu trebuia să pătrundă în spațiile de primire.

Arethia Tătărescu: o prezență culturală și discret influentă

În această reședință, nu trebuie trecută cu vederea prezența Arethiei Tătărescu, soția premierului și „Doamna Gorjului”. Dincolo de rolul său domestic, Arethia a fost un veritabil promotor și protector al culturii, implicată în binefacere și susținerea meșteșugurilor tradiționale oltenești. Rădăcina intelectuală și artistică pe care a imprimat-o în proiectul casei este vizibilă atât în alegerea colaboratorilor, cât și în grija pentru detaliile arhitecturale și artistice.

Legătura sa strânsă cu Milița Pătrașcu – apropiată de Brâncuși – a facilitat o inserție subtilă, dar revoluționară, a modernismului temperamental în limbajul tradițional. În registrele familiale, Arethia a supravegheat cu atenție ca vila să rămână o expresie coerentă și non-opulentă a statutului, reflectând o cultură a echilibrului social și a discreției clasice.

Ruptura comunistă: degradarea simbolică și fizică a casei

După căderea definitivă în dizgrație a lui Gheorghe Tătărescu și instalarea regimului comunist, spațiul-casei intră într-un declin inevitabil – nu prin demolare, dar prin golirea sa de sensul inițial și degradarea progresivă a detaliilor. Statul bizuindu-se pe o politică de naționalizare și repartiție, nu pe respectul patrimoniului, pune în umbră atât funcția originii, cât și semnul simbolic al reședinței.

Compartimentările brutale, intervențiile necoordonate și atribuirea spre alte utilități ale casei aleargă în direcția îndepărtării locului de audiția sa istorică. Finisajele originale – parchetul masiv, feroneria – suferă uzura și înlocuiri inadecvate, iar grădina se pierde din evocarea ei mediteraneană și poetică. Casa devine simultan monument al unei epoci în declin și simbol al unei istorii refuzate.

Post-1989: intervenții controversate și începutul restaurării

Tranziția postcomunistă aduce cu sine o tensiune între posibilitatea recuperării și pericolul distrugerii memoriei. După 1990, casa trece printr-o perioadă de instabilitate relaționată și cu dobândirea de către Dinu Patriciu, o figură complexă, arhitect de profesie și personalitate publică, care nu a respectat suficient coerența arhitecturală inițială, intervenind masiv în structura și decorul interior.

Deschiderea temporară a unei restaurante de lux în incinta Casei Tătărescu a stârnit dezbateri acerbe: spațiul decupat din istoria delicată a politicii și culturii interbelice părea astfel profanat, folosit într-un scop perceput ca ostentativ și străin de valorile originare. Critica publică a generat o reevaluare a valorii istorice și arhitecturale a obiectului, iar treptat s-a inițiat procesul de restaurare.

O etapă semnificativă de vindecare a fost preluarea ulterioară de un investitor străin, care a urmărit readucerea proporțiilor originale, a materialelor inițiale și a detaliilor arhitecturale, reluând fidel proiectul Zaharia–Giurgea. Această readucere la o stare apropiată de cea originală simbolizează mai mult decât conservare – este un act de respect cultural și de restaurare a unei identități.

EkoGroup Vila: recuperare responsabilă și funcție culturală contemporană

Astăzi, sub numele de EkoGroup Vila, vila Gheorghe Tătărescu trăiește o nouă etapă, în care memoria și arhitectura își regăsesc locul într-un cadru cultural activ, dar controlat. Funcționând ca spațiu de evenimente și manifestări culturale, vila păstrează evidențele istorice fără a le masca ori a le anula.

Accesul publicului se face strict pe bază de bilet, adaptat la programul și specificul evenimentelor, stabilind astfel o relație respectuoasă, atentă la încărcătura locului. Astfel, casa Gheorghe Tătărescu devine un nod între trecut și prezent, un ghid al unei politici de memorie echilibrate, care nu condamnă, dar nici nu alege necriticat personaje sau momente, ci invită la reflecție. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru programare și vizite private care oferă oportunitatea de a pătrunde într-un spațiu cu adevărat încărcat de sens.

Contextul politic și istoric al lui Gheorghe Tătărescu
Arhitectura ca limbaj de putere sobru și proporționat
Implicarea Arethiei Tătărescu și legătura cu arta modernă
Impactul regimului comunist asupra casei și memoriei
Controversele și corecturile post-1989
Prezentul cultural temperate prin EkoGroup Vila

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa sa

Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost un politician român, prim-ministru în două mandate între 1934–1937 și 1939–1940, o personalitate-cheie a Partidului Național Liberal și un actor major al tranzițiilor politice și sociale ale României din perioada interbelică și postbelică.
Este Gheorghe Tătărescu aceeași persoană cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
Nu. Prim-ministrul român Gheorghe Tătărescu nu trebuie confundat cu pictorul Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), ai cărui domenii și epoci sunt distincte.
Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
Casa reunește un melanj de influențe arhitecturale: mediteraneană și neoromânească, cu un rafinament al detaliului creat în colaborare de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, la care se adaugă elemente artistice semnate de sculptorița Milița Pătrașcu.
Care a fost rolul Arethiei Tătărescu în conturarea casei?
Arethia Tătărescu a fost beneficiara oficială și sufletul cultural al proiectului, implicându-se în menținerea sobrietății și autenticității esteticii, susținând și artiştii locali și tradițiile, precum şi colaborarea cu Milița Pătrașcu.
Care este funcția actuală a clădirii?
Casa este astăzi cunoscută sub denumirea de EkoGroup Vila, servește ca spațiu cultural cu acces controlat, în care trecutul și prezentul dialoghează printr-o restaurare atentă și o utilizare responsabilă.

Casa Gheorghe Tătărescu – azi EkoGroup Vila – invită la o călătorie a memoriei, a arhitecturii și a sensibilității unui timp în care puterea purta alte costume și limbaje. Vizitarea sa oferă o experiență unică de a pătrunde în geografia unei epoci complexe, a unei familii care a influențat cultura și politica, și a unei reședințe care, prin proporțiile sale modeste, reclamă o etică a discreției și a responsabilității publice. Redescoperirea ei este un gest de reconciliere cu trecutul, o formă de respect pentru istorie și o promisiune de continuitate culturală.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.